Fetisuri …

Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.

In trecere..

N-am mai scris de ceva vreme…

Nu imi mai vine si m-am cam saturat sa-mi expun frustrarile prin public.Nu ca as avea vreo jena in sensul asta, dar devin redundant.
Presedintii vin si pleaca, guvernele sunt remaniate, ministrii “executati” la TV, apoi vulcanii erup, norii ne acopera si apoi trec, cutremurele curma vieti si darama cladiri, oameni se tot nasc si cladiri se tot ridica.
Viata isi urmeaz cursul firesc, cu sau fara nervii mei de primavara……si apoi energia de orice natura ar fi ea, e scumpaaaa….ca dracu’ de scumpa!! De ce sa o consum aiurea?….mai ales cand vine vorba de energia produsa de propriul corp!
De vreo doua luni m-am reapucat de basket.Miza s-a transformat intr-un mic tel, care cu siguranta ca-l pot atinge dupa multe ore transpirate si multa,multa rabdare (aici am o problema). Pana data viitoare ………presedintii, cutremurele, vulcanii “vin si pleca”, iar viata isi urmeaza drumul ei firesc..
Salutare!

Sarbatori Fericite!!

Sunt atat de neconventional incat scriu rar despre evenimentele curente, poate pentru ca despre prezent scriu toti si se scriu multe, de aceea atunci cand totusi ma incumet sa o fac imi iese totul atat de diferit..

Tin minte.. ca nu de mult imi placea Craciunul.. dar spiritul acestei sarbatori a fost distrus in ochii mei de, ironic, oamenii care’l sarbatoresc.

Unii se afunda intr`o ipocrizie iesita din comun.. ii vezi cum in fiecare an, la mijlocul lui decembrie incep sa se transforme. Nu`si dau seama de prefacatoria de care dau dovada, nenorociti falsi.. trec luni intregi si nu vorbesc cu tine, dar acum simt nevoia sa’ti dea un sms, simt nevoia sa’ti zambeasca fals si sa’ti ofere drept cadou cate un produs cu intentii artistice dar de foarte prost gust. Nu ne’am vazut mai tot anul si acum vrei tu sa’mi demonstrezi mie ca esti “generos” sau ca te`ai “gandit” la mine.. macar fa o intr`un mod cat mai simplu.. fa’ti timp si intalneste`te cu mine, strange`mi mana, pupa`mi obrazul sau imbratiseaza`ma .. nu vreau puloverul tau, ieftin si de proasta calitate, nu vreau sa primesc massu’ sau sms`ul tau cu o urare copiata de pe nu stiu ce website.. pentru ca intentia chiar NU conteaza.. nu’ti bate joc.. daca vrei sa faci ceva, fa o pentru ca vrei din suflet, nu pentru ca “asa e frumos” sau ai vreo obligatie..
Nu inteleg de ce unora le trebuie o sarbatoare ca sa fie buni, de ce va trebuie o sarbatoare ca sa va sunati rudele si prietenii sau sa va faceti cadouri ?! .. daca vrei sa faci asta o poti face oricand, nu’ti trebuie ca motivatie nu stiu ce traditie..
Imi aduc aminte acum cateva luni, dupa ce am lipsit cateva zile din peisaj .. am constatat ca multi au crezut ca pur si simplu printr`un numar de magie am disparut si ca n ‘am existat niciodata. Majoritatea cunostintelor cu care umblasem luni intregi, facusem gratare impreuna, bausem prin cluburi si parcuri, impartisem mancare din aceeasi farfurie, impartisem zile de dimineata pana seara si nopti pana dimineata au crezut ca pur si simplu nu mai sunt. Adica ne o ardem o luna impreuna si dupa cateva zile nu incerci sa vezi ce se intampla cu mine si mi dai un sms de craciun ?! Ai mancat la mine in bucatarie .. si te’ai imbatat la mine pe canapea dar cand nu am mai fost, nu am mai fost si gata ? M’a inghitit negura timpului si nu mai exist ?!

Mai sunt si altii care urasc Craciunul.. unii chiar au motive.. si sechele .. restu sunt niste idioti, niste “grinch wannabes” niste asa zisi razvratiti cu o propaganda anti craciun penibila care nu se bazeaza pe nimic.. cand ii intrebi de ce nu’ti place.. scutura din umeri mirati.. cred ca unii au o dorinta fundamentala sa fie prosti.
Stati departe va rog ! Nu vreau sa sara prostie din voi pe noua mea sapca scumpa.

Cat despre mine.. adevarat sunt, lucruri adevarate fac.
Daca vreau sa ti urez ceva.. am s`o fac din suflet, imi place ca fiecare urare plecata de la mine sa fie speciala, sa fie personalizata pentru destinatar, si nu.. nu am sa’ti raspund doar din obligatie..

Mai intai sa mi faca mie placere.. si dup’aia mai vedem..

Eu Gaby. Tu tot maimuta.

Pentru ca sunt genul de om care de`abia asteapta orice fel de discutie cu oricine doar de dragul de a se contrazice si de a mai face ca timpul sa treaca. Pentru ca mi`am dat semintele la schimb cu tastatura, filosofiile din fata scarii pe filosofiile online. Pentru ca am evoluat.
Evident vremurile se schimba, ne putem schimba si noi . Tehnologia a intrat in tot.

Stiu ce’am facut iarna asta! Part 4

Ziua patru

Fiindca orice perioada intre inceputu vacantei si sfarsitul ei,in care lumea are ordin sa se distreze,se va termina odata si-odata,asa a trebuit sa fie si cu vacanta de la Bran. Invalmaseala cauzata de “tatareala” pe baie,fuga spre autogara,a treia intalnire cu dusmanul meu de moarte,autobuzul groazei (imi vine rau numai cand ma gandesc,zau),durerea de gat care a aparut ca rezultat al “inconstientei” la care s-a referit Luca,poate si alte lucruri,toate m-au facut mai putin comunicativ.In gara Brasov,oamenii care dorm pe banci put. A branza. Dar au politaii grija de ei. Rest easy,comunitaru’ pazeste. Pazea!
 In trenul spre Bucuresti am mai jucat putin carti,apoi am incercat sa dorm in timp ce ceilalti vorbeau despre accidente ce puteau fi mortale.
In Bucuresti am comandat de la “mec” din nou,nefiind intrebat de placinta de data asta.
Believe it or not,calatoria dinspre Bucuresti spre Constanta ocupa o buna parte din amintirile mele despre ziua aceasta,si mai ales un muncitor roman in Italia cu care am picat in compartiment,pe langa deja consacratii Luca si Oana. In conditii normale,cred ca omul m-ar fi amuzat la culme. Prima oara cand l-am auzit vorbind,subiectul era revolutia din ’89 si interlocutorul era un batranel. Se pare ca “italianul” era un suporter ceausist. Batranul ne-a intrebat de unde venim,si i-am raspuns in felul meu serios,fara prea multe cuvinte irosite (durerea de gat ma impiedica.). El i-a spus apoi muncitorului despre copii care vand droguri si comit infractiuni,si ca se mira cum ca atunci cand exista copii ca noi,inocenti (ar trebui sa fiu flatat),ceilalti mai pot sa faca asta in continuare. Imi amintesc ca l-am intrebat pe Luca cum si-ar creste copilul. Apoi mosul a plecat,lasand in urma un interlocutor inca insetat de vorbarie.
Si vorbarie a fost. Omul si-a povestit intamplarile sale in Italia,cum angajatorii sai l-au tras in piept si cum un tovaras de lucru tunisian sau nigerian l-a “iluminat”,fapt pentru care a ajuns sa-si bata angajatorul,fara prea mare rezultat insa (“avea gatu’ gras ca un porc,si mi-era ca si daca dau in el,nu simte!”,marturisea el.),asa ca a luat o caramida de jos si a fost gata sa-i crape teasta,lucru pe care l-a recunoscut si in fata noastra si care a parut singurul fragment nelipsit de sens din toata povestirea lui. Au urmat filosofii intregi de viata (“italienii pot spune si 500 de minciuni pe zi”,”arabii…au coborat si ei din pom..”,toate razboaiele religioase pornite de arabi au aparut din cauza “unei indigestii ale lui Mahomed ala,profetu’ ala”,nevasta-mea are claustrofobie,asa ca “opresc liftu’ si ii urlu : VAI,MOR,MOR!) si cate si mai cate. In toate acestea omul amesteca frumusel romana cu italiana,folosind odata cuvantul “pacienzia”,care ne-a facut pe toti sa radem copios,precum si pocitura “folie” de la itlianul “follia”.
Dupa ce omul a fost ridicat de pe locul sau de o persoana de “sexul dama” (hahahahaHA!), toti trei am inceput oarecum sa-l barfim,eu spunandu-mi parerea despre filosofia lui,Luca razand si barfindu-l copios si Oana doar ascultand.
Aproape de Constanta,am ascultat niste Metalica si Holograf (!) pe i-Pod-ul lui Luca,dar nu prea mi s-a schimbat starea de spirit.
Cand l-am strigat pe coridorul trenului,cineva a comentat despre numele lui Luca ca e foarte italienesc,pe langa alte lucruri .
O “zapada” in care “puteai sa te si ineci” daca vroiai ne-a intampinat in Constanta. Era tarziu si nu prea circula nici un taxi,desi toata lumea avea mare nevoie de asa ceva. Toti au luat-o pe jos de la gara,si orasul a devenit suprasaturat de bagaje trase agale. Dar parca pentru prima oara oamenii mi-au parut mai fericiti,chiar daca pentru putin timp.
Acasa asteptau compresele si ceaiul.
                                                         –

Aceasta insemnare a fost scrisa pentru a evita un raspuns clar la intrebarea “Ce-ai facut la munte?”.

Stiu ce’am facut iarna asta! Part 2

Ziua unu

Capitala era plina de oameni cu intentia vadita de a lua acelasi tren ca si noi catre Brasov. Mori de ciuda,Bucurestiule. Biletul mototolit din buzunar indica o ora de plecare umana,ceea ce ne permitea sa mancam la “mec”. 

“Un meniu Big Mac.”
(Angajatul tace cateva secunde,semn ca apreciaza ca stii ce sa comanzi deja si nici nu ai pocit numele produsului.)
“O placinta ca desert?” (“Un mar ca desert?” pentru altii. Cine dracu’ ar veni la “mec” ca sa manance un mar?!)
“Nu,m-multumesc.”
“Cola,Fanta,Sprite.” (observati o absenta a semnului de intrebare.)
“Cola.”
“Mare,mica.” (idem ca mai sus.lipsa de chef sau o mare problema de exprimare???? Ramane de elucidat. )
“Maare” (ma pregatesc sa gesticulez. La inceput era sa-mi iasa din gura “medie”,insa mi-am adus aminte replica “Medium is for people too afraid to spend 5 more cents to order big.” )
Si asta e motivul pentru care unii urasc McDonalds.
Totusi,Big Mac-ul e caldutz si cand e mancat in frigider (inauntru nu era loc,bagaje prea multe.) si cartofii inca sunt cei mai buni. Si marele avantaj e ca nu-i faci tu si nici parintii tai. Cui ii pasa de toxine,bulimie sau americani?
                                                              –

Trenul spre Brasov a fost un mare salt fata de ciudatenia de mai inainte. Temperatura era suportabila. Cand iti asezai capul pe geam,puteai respira SI puteai simti aerul rece de afara.                                             

Brasovul ne-a aratat o gara care ar putea fi categorisita drept “misto” si un frig insuportabil. Ca in secventa aia tipica in care esti aruncat in Antarctica si cauti un adapost subteran, am alergat tremurand in interiorul garii,unde un automat,un brasovean si o replica de neuitat (“Da PRIMESTE-L ODATA,FUTU-TI TOBA MA-TII DE APARAT!”) au facut deliciul. Nu ca ciocolata calda ce-a urmat n-a fost si ea delicioasa. (Sidenote : Automatele din gara Brasov afiseaza “Eu sunt pregatit” si ceva gen “Eu nu functionez”,dupa cum situatia o cere. Lipseste doar un zambilici. Observati totusi antiteza dintre “umanizarea” lor si robotizarea angatilor McDonalds.)
Dupa ce ne-am mai ales cu un pasager (prietenul Dianei,Ionut) si am aflat care autobuz ne duce in sfarsit la casa lu’ Dracula,a ramas doar sa clantanim vreo 20 de minute intr-o autogara si sa ne imbarcam intr-un mijloc de transport arhiplin.
(Sidenote #2 : Urasc mijloacele de transport PENTRU CA au tendinta sa fie mereu arhipline cand ai nevoie de ele.)
Am stat intr-o pozitie de tortura intre doi turisti,propriul ghiozdan si un cur. Pentru degustatori,a se sti ca,vizual,a fost o rasucire,iar la nivelul simturilor,ei bine,ma SIMTEAM prins intr-un cleste. De altfel,autobuzul din si inspre Bran imi va mai provoca neplaceri in zilele ce vor urma.

                                                            –

Primul lucru pe care l-am vazut in Bran,in timp ce ne caram abatuti bagajele in cautarea numarului magic (17),a fost ca nu existau,cum le stim noi,trotuarele. Joviali,soferii nu se sfiau sa foloseasca papagalul sau fratele sau mai mare,claxonu’,in scop de a deznadajdui pietonu’ tupeist pornit sa le stea in cale. Cu bagaju’ la spinare si lipsiti de vreo replica spumoasa care sa mai indulceasca atmosfera ,am pornit-o rand pe rand pe langa castel, cateva magazine,un restaurant si o pancarta pe care scria OVI TOURS (si care mi-a servit ca prim reper in tot timpul asta) ,pana ce am ajuns in mainile si la mila gazdei noastre primitoare,o cunostinta a parintilor unui prieten. Ca urmare,preturile au fost mai mici. 2.500.000,cand altii raportau si preturi triple pentru acelasi timp petrecut la munte. Singurul dezavantaj a fost frigul,oarecum. Sobele de teracota nu se incalzeau singure. Ca sa tai lemne iti trebuie ceva pricepere. Din fericire,taietor a fost nenea gazdashu.

Sincer,un lucru pe care nu-l luasem in considerare in excursia asta (desi imi dau seama ca multi il luasera,ca prea erau posomorati in tren) era ca NU aveam sa mai stau cu Luca si cu Marcu in camera,data fiind existenta cuplurilor :)) (HINT : nu este vorba de Luca-Marcu.) Rezultatul : am fost  grupat pana la urma cu Vlad si Andrei. Dupa ce toata lumea a despachetat si a dat semne de “hai pa ca mi-e somn”,usile s-au inchis,unii au mancat,si apoi pe toti i-a cuprins somnul dureros de dulce,mai mai. (Multumesc mini-sobei din camera pentru ca a fost acolo,pe langa varianta de soba normala,caci tare nu vreau sa stiu ce fel de om de zapada ajungeam in cazul celalalt.) 

              –
Atractia principala a serii era o iesire in Bran dupa orele de sezut,care sa ne introduca in atmosfera,pe de o parte,si sa ne faca sa ne deschidem portofelele,pe cealalta. Inca nu cunosteam drumul ,asa ca m-am luat orbeste dupa colegii mai “observatori”,adica Diana,Ionut,Victor si Raluca  (semnele ca cel cu OVI TOURS nu i se aratasera inca lui Moise.)
Am acoperit o distanta extrem de mica,dar care mie (normal) mi s-a parut uriasa,dat fiind ca nu eram atent pe unde mergeam si ca eram obligati sa mai facem din cand in cand slalom printre masini.
Asa am ajuns la rascruce (pe care eu n-am observat-o),la semnul pe care scria “Muzeul Bran” (bine ascuns sub niste tufe,normal ca nu l-am distins) si la targul adiacent. Mai patrunsi de povestea (cu final trist) lui Jack Randunica decat in alti ani,muntenii au pus mult mai multe cufere din lemn la vanzare. Arrrgh,matey! Masti de zombies,vampiri,Arnold,creaturi care mai de care mai hatre si materiale copilaroase si neconvingatoare te imbinau sa scoti suta si sa te gandesti ca e bine sa fii precaut,Halloweenul e peste vreo 8 luni.
Muntenii sunt cunoscuti pentru cojoace si pofta de bauturi spirtoase,motiv pentru care au vandut berechet din amandoua in targ. As fi preferat ca bauturile sa fie plasate in sticlute sau macar sa aiba CEVA distinctiv,nu doar o pisoarca intr-o sticla de Cola de 2 litri. Si “cojoacele” s-au transformat in niste pulovere de lana. Lana ma sperie.
Un castel Bran in miniatura era captiv intr-un cristal in care mai ningea,si mi-am dat rapid seama ca asta ar fi cel mai bun “suvenir”. Dar pentru cei care nu apreciau “tokenurile” ,era destul si pentru a-si potoli stomacul. Renumitele “Kurtos Kolacs” se vindeau din abundenta atat in targ,cat si in afara lui,in ambele locuri fiind o coada de nedescris. (asta imi aminteste de orele pe care le-a petrecut Luca la o coada pentru Kurtos la zilele Severinului.) Ghiciti ce comercializa “Mama Cozonacilor”. O gogoserie parea extrem de nelalocul ei intre doua tonete care vindeau un singur tip de breloc multiplicat de 100 de ori si niste cufere.
Dar exagerez. Nu tot targul a fost plictisitor. Exista si o “Skeleton Tavern”,care te imbia cu aceleasi produse + vata pe bat,pe care s-ar putea sa mi-o imaginez + un tunel al groazei (Tunelul Groazei!!!),in care am fost cand eram copilandru,dar pe care acum nu l-am mai apucat (pretul.). Totusi,scarile din lemn pe care urcai spre tunel erau “delicioase”. Raluca   avut performanta de a se rataci de grup de vreo 4-5 ori,timp in care si-a cumparat suveniruri.

Dupa prea putinul timp petrecut in targ,ne-am intors in camere,unde Diana a preparat licoarea magica (vinul cumparat mai inainte,la care a adaugat niste scortisoara. My idea. ). Vinul fiert ne-a toropit,dupa care am jucat macao.
Deja ne simteam adormiti si era putin peste ora 20:00. Ionut a avut ideea ca o tura pe partia din spatele casei cu sacul ne va dezmorti. Oana avut alta:dusul.

                                                             –

Prima oara cand m-am dat si eu cu sacu’ in viata mea si deja am avut ideea “ia sa vad ce se intampla cand nu pui frana deloc”. Din pacate,partia se termina brusc. 
                                                             –
Un lucru care ii ingrijora pe multi (vinul cauzeaza bucurii de scurta durata si ingrijorari mari.) era ca destrabalarea la Poiana Brasov (clasica) era programata in aceeasi zi cu plecarea acasa. Dar o partie buna,un snowboard sau o sanie ma imbiau ca o ciocolata pe la ora unu. Dupa-amiaza.

Si somnul a venit. Si a fost bine. 😀 😛