Fetisuri …

Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.
Advertisements

In trecere..

N-am mai scris de ceva vreme…

Nu imi mai vine si m-am cam saturat sa-mi expun frustrarile prin public.Nu ca as avea vreo jena in sensul asta, dar devin redundant.
Presedintii vin si pleaca, guvernele sunt remaniate, ministrii “executati” la TV, apoi vulcanii erup, norii ne acopera si apoi trec, cutremurele curma vieti si darama cladiri, oameni se tot nasc si cladiri se tot ridica.
Viata isi urmeaz cursul firesc, cu sau fara nervii mei de primavara……si apoi energia de orice natura ar fi ea, e scumpaaaa….ca dracu’ de scumpa!! De ce sa o consum aiurea?….mai ales cand vine vorba de energia produsa de propriul corp!
De vreo doua luni m-am reapucat de basket.Miza s-a transformat intr-un mic tel, care cu siguranta ca-l pot atinge dupa multe ore transpirate si multa,multa rabdare (aici am o problema). Pana data viitoare ………presedintii, cutremurele, vulcanii “vin si pleca”, iar viata isi urmeaza drumul ei firesc..
Salutare!

Eu Gaby. Tu tot maimuta.

Pentru ca sunt genul de om care de`abia asteapta orice fel de discutie cu oricine doar de dragul de a se contrazice si de a mai face ca timpul sa treaca. Pentru ca mi`am dat semintele la schimb cu tastatura, filosofiile din fata scarii pe filosofiile online. Pentru ca am evoluat.
Evident vremurile se schimba, ne putem schimba si noi . Tehnologia a intrat in tot.

Bricheta:))

Matrix a vazut toata lumea nu ?
Dar matrix a trait cineva ?
S`a intamplat sa ti se para pur si simplu ca esti singurul treaz, cand iti aprinzi o tigara de la bricheta iar restu sunt prinsi intr`o jungla intunecata incercand sa inventeze roata ? E amuzant la inceput, te vor privi toti cu respect si admiratie. Ei in intuneric, tu aprinzand tigara dupa tigara cu o simpla bricheta.. esti in coltul tau, taci si ii privesti cum se dau in stamba incercand si ei sa te impresioneze cu ceva.. logic ca nu o vor face, nu au cu ce.. tu privesti in continuare, orice ai spune deja ai un mare avantaj. Ai o bricheta.. poti face lumina intr`o secunda in intunericul lor de zi cu zi .. orice vei spune ei vor interpreta ca si cum ai spus ceva maret. Uneori te mai opresti si mai spui si prostii .. iar ei dupa cateva secunde vor aplauda si vor spune fericiti.. “asa e .. ai dreptate”.
Cu o bricheta intr`un permanent intuneric iti poti face o intrare destul de mare. Dar pana la urma nu intrarea face totul. Ai o inima mare si ti se face mila de ei .. si le dai si lor bricheta.. iesiti din intuneric iti vor multumi la inceput, dupa care cu timpul lucrurile se vor schimba. Mereu se schimba.

“E atat de simplu mecanismul asta .. doar apesi butonul si apare lumina, da.. si noi putem sa facem asta.. si probabil puteam sa o facem si fara tine”

Da, e ciudat si nasol. Ce s`au desteptat oamenii .. asa brusc. Au trecut de usa intunericului si au un hol lung si luminat puternic in fata, au uitat, logic .. cine le`a deschis usa si i`a poftit inauntru, dar asta nu mai conteaza acum nu ?
Intelepciunea adevarata nu e sa`i dai un peste cuiva ca sa manance.. ci sa`l inveti cum sa`si faca undita si pescuiasca si el. In situatia noastra.. e putin altfel. Nu trebuie sa`ti iei o bata, sa le scoti dintii .. si sa`ti iei bricheta inapoi .. trebuie sa astepti .. sa astepti .. si sa astepti .. atent si rabdator .. sa astepti.

Pentru ca mai devreme sau mai tarziu, vor ramane fara gaz, si se vor intoarce…