Fetisuri …

Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.

Vise! (part. I)

Inca de la inceputul omenirii,aceasta a visat. Fie ca e vorba de visarea cu ochii deschisi,de visul lucid,in care la un moment dat subiectul isi da seama ca viseaza,de visul profetic, visul “balsam” sau visul epic (o experienta unica,ce de multe ori iti poate schimba viata sau produce revelatii),exista o explicatie simpla si una mai putin simpla pentru faptul ca visam. Explicatia simpla e “odata cu omul a venit si visul,si restul lumii trebuie sa suporte.” Explicatia mai putzin simpla nu exista :)) 😀 😛 >:)

Visele pot fi si benefice,in cazul in care Bill Gates ar fi visat in tinerete ca’si numara gramezile de verzisori. In acelasi timp,nici un cosmar nu poate fi recunoscut ca benefic,fie ca visezi moartea cainelui preferat sau te regasesti in vreun peisaj bacovinean. Oamenii slabi de inima mor de multe ori in timpul visului,pentru ca organismul lor nu mai poate face fata  schimbarilor aduse. Visele pot avea diferite efecte asupra noastra. In general , oamenii le ignora total. Unii se intereseaza pana la punctul in care isi cumpara manuale de interpretare a viselor,sau recurg la un interpretator (uman sau mecanic). Iar altii conduc grupuri, secte,societati care insista ca fiecare membru sa ajunga la abilitatea de a avea numai vise lucide.

La fel cum nu exista doi oameni la fel,sunt rare cazurile in care 2 vise traite de 2 persoane diferite sunt identice. S’au inventat explicatii pentru fiecare obiect sau persoana care apare in vis,dar aparitia unei lazi poate insemna o zi normala de munca pentru un lucrator la o fabrica,sau poate insemna ingradirea pentru un claustrofob. De multe ori o persoana viseaza o rezolutie ce i se pare perfecta pentru o situatie din viata reala. Precum persoana evolueaza,la fel se intampla si cu visul. Tot ce citim,auzim,vedem,mirosim poate influenta felul in care visam si visul in sine. (Poate ca un goth inrait ar trebui sa se mai joace cu papusi Barbie din cand in cand,si invers.)

Primul vis pe care il are un om e de cele mai multe ori unul simplu,dar care lasa urme. Poate fi o cadere intr’o prapastie fara fund,sau pur si simplu moartea unui apropiat. De cele mai multe ori visele reflecta teama de moarte a celor tineri si sunt lipsite de simbolism sau de un numar mare de personaje tocmai prin faptul ca in primii ani de viata ei sunt “centrul universului”. Chiar eu am avut in primii ani de scoala un vis asemanator cu vesnica “alunecare in gol”,in care ma tineam cu mana de cateva firicele de iarba,pana cand intr’un final am cazut. Elementul inspaimantator a fost,normal,strigatul,care m’a si trezit. In continuare,visele au evoluat,cateodata la nivele absurde (am avut un vis care’l prezenta pe Florin Calinescu la masa cu Gigi Becali,facandu’i avansuri unei chelnerite). Acum visele mele au un nivel de realism crescut,asa incat  nu-mi dau seama de realitate/iluzie decat de putine ori. Pentru mine,chiar daca exista posibilitatea realizarii faptului ca totul e un vis,continuarea “povestii”  e deseori greoaie,si deja la vreo 3 minute dupa trezire si depasirea barierei de “cele cateva secunde in care nu stii pe ce lume esti” nu imi mai aduc aminte visul construit.
Numarul de vise “elaborate” care se poate aplica la mine este de 3,toate in perioada 2007-2008. Primul s-a petrecut in clasa a 8-a. In el ma aflam la facultate,insa nu-mi aduc aminte daca denumirea facultatii apare vreodata sau nu (putin mai tarziu o sa revin la acest lucru). In prima etapa a visului, eu stau de vorba cu cativa colegi de liceu in curtea facultatii,in acelasi timp anagajandu’ne in activitati normale ca mancatul sau bautul de bere. In jurul meu,ABSOLUT toate cunostintele mele (desi nu stiu daca si cele de varsta foarte mica) se plimba,unele insotite,altele nu. La o privire mai atenta,curtea este plina de iarba,si multi stau jos si iau pranzul (Asta se poate datora multor filme americane pe care le-am vazut si in care elevii de liceu iau pranzul in felul acesta. Acest lucru ar fi imposibil in viata reala, pentru ca unele persoane sunt chiar cu 5-6 ani mai mici ca mine,deci se elimina imediat probabilitatea ca toti sa fie vreodata in aceeasi facultate.) Cateva persoane care in viata reala nici macar nu se cunosc/cunosteau intre ele sunt angajate in discutii,ba chiar uneori in gesturi  intime. Unii din participanti chiar discuta despre acest lucru.
                 Bun,a doua etapa.  La sfarsitul pauzei,toti ne grabim catre ore,pana la momentul in care eu ajung sa merg singur catre cladirea facultatii. (acest lucru indica faptul ca pana la urma multi din noi aveau cursuri diferite in vis) O “schimbare de camera” si se observa ca aceasta “cladire” e de fapt un turn spiralat in toata regula,si pe deasupra,alb. Sala mea de clasa se afla,convenabil sau nu,exact in varf. In timp ce urc scarile,in spatele meu apare profesorul meu de chimie din timpul scolii(pt cunascatori)(PANCA 😀 cine altcineva) (inca o data nici un fel de explicatie pentru cum ajunsese acolo,si nici macar pentru ce materie preda),care intra intr’o scurta discutie cu mine si apoi ma indeamna sa il urmez “mai repede” catre sala. El urca primul si eu il urmez. Spre varful turnului ma uit prima oara in jos,si imi dau seama ca scarile sunt din LEMN,si destul de subrede. Profesorul e oprit “in his tracks” de catre sunetul unei crapaturi,iar apoi dupa o privire ingrozita cade in gol cu un strigat ingrozitor.(Unu’ la mana,nu am idee pe UNDE a cazut,in realitate daca ar fi picat prin lemn ar trebui sa fi aterizat exact la etajul precedent,insa acolo el a “aterizat” direct la nivelul 0. In al doilea rand,nimeni in vreun vis de-al meu nu striga dupa ajutor,doar striga. 😀 ) Sunt foarte convins ca profesorul e mort. Sunt ingrozit. In locul lui a ramas acum o gaura destul de mare,si imi dau seama ca sunt putine sanse sa o sar si sa ajung in sala de clasa care e acum in “visual range”. Dupa un moment (nu stiu cat dureaza “un moment” in vis) de ezitare,ma intorc inapoi,cobor scarile si nu mai intru in nici o clasa.(ca de obicei :)) ) Aici visul s-a terminat. PUNCT!
                    O analiza atenta imi arunca in ochi lipsa detaliilor,probabil si din cauza ca in viata reala nu sunt ingrijorat de (anumite)  detalii sau poate chiar de urmarile unor actiuni.  Elementele de simbolism evidente sunt turnul si scarile,poate chiar si lemnul. Frica e un element comun viselor. Conform celor mai multe interpretar,turnul semnifica sperante si aspiratii inalte,si sa urci intr-unul,drumul catre spiritualitate si intelegerea superioara,care in cazul meu e intrerupt. Coboratul pe scari ar reprezenta,in acest sens,obstacolele din viata reala. Ce semnificatie a avut sau o sa aiba acest vis nu stiu.Nu mă/m’a interesaza/interesat. 😀