Fetisuri …

Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.
Advertisements

Vise(part. III)

Al treilea vis e cel mai recent,”petrecandu’se” exact azi-noapte si fiind motivul care a dus la aceasta insemnare. La fel ca in primul,visul are 2 etape,una “roz” si una “neagra”. Observ cand ma gandesc mai bine ca in visele mele exista unele lucruri care se repeta : nu exista culori ca in viata reala,adica eu nu constientizez vreodata ca un obiect/o persoana are culoare,dar elementele importante au totusi culoare. La fel,lumea este destul de restrictionata (daca ma aflu intr-o casa,nici o sansa sa vreau sa ma uit pe geam la cat de frumoase sunt florile afara. ) Totusi nivelul de realism e uimitor. Sunetul contribuie foarte mult,la fel si modul in care vorbesc oamenii,si senzatia de “viata” si forfota care e in jurul meu.(imi plac chestiile astea 😀 )

                         In prima parte a visului,eu ma intorc cu trenul dintr-o calatorie.  Nu stiu de ce inclin sa cred ca ma intorceam de la munte,desi un anumit element in partea a doua neaga acest lucru. Destinatia in mod sigur este Constanta,dar niciodata eu sau colegii de compartiment nu mentionam acest lucru. In fine, trenul se opreste,si eu fac acelasi lucru pe care il fac si in viata reala atunci cand merg cu trenul si ajung la destinatie,adica raman ultimul din compartiment pentru a evita imbulzeala de pe coridor. Imi strang eventual boarfele si ajung la scarile trenului,din care cobor una. Picioarele mele nu ajung sa atinga pamantul.
                         In partea a doua,ma trezesc in tren fara sa am idee de ce sunt acolo. (exact somnul in somn). Primul lucru la care ma gandesc e ca sunt inca in drum spre Constanta. Observ insa compartimentul gol,desi in cuier sunt atarnate unele haine,precum una de blana rosie. (ceea ce face practic imposibil sa fi fost vara. In plus,imi aduc aminte ca la coborarea anterioara din tren mi-a fost rece.) Deschid celularul si citesc :”Bucuresti”. (alta neconcordanta. In realitate,eu nu am indicator de felul asta la telefon) De acum incolo se instaleaza si se accentueaza sentimentul de frica si realism. Nu-mi dau seama cum e posibil sa fiu inca langa Bucuresti. Singura asigurare pe care o am e ca trenul merge totusi inspre Constanta,asta pana cand imi dau seama ca trenul merge exact in directie opusa. Deschid din nou celularul si o sun pe mama de repetate ori,dar nu raspunde nimeni. 
                        In continuare,ies pe coridor din dorinta de a intreba pe cineva care e destinatia ,insa in jur e prea mare galagie. Cateva persoane fumeaza si vorbesc (nu stiu daca e legal sa fumeze sau nu in vis :)) ) ,iar intr-un colt se inghesuie destula lume.
Ma duc sa vad despre ce e vorba. Cineva in mod sigur vinde ceva,si cand ma uit mai bine observ ca ceea ce vindea erau covoare,mai exact covoarele MELE. Recunosc perfect unul din covoare. Cand ma uit la fata vanzatorului il recunosc si pe el ca fiind unul din lucratorii (in realitate) care mai imi ajuta familia cu treburi marunte. Aici se instaleaza paranoia. Daca acest om are covoarele mamei,s’a intamplat ceva cu mama? De-aia nu-mi raspunde? Ce caut eu in acest tren? Prima reactie e sa il atac pe vanzator,dar tot stand pe langa el imi dau seama ca ori nu ma recunoaste ori e prea ocupat cu restul lumii. Deci sunt in siguranta. Si pe deasupra,omul asta poate fi aici ca sa imi explice ce s-a intamplat si sa ma ajute. In continuare ma departez,decis fiind sa aflu ce s-a intamplat,si ori sa-l omor pe acel om ori sa ma intorc cat mai repede acasa. Neavand altceva de facut , ma uit in compartimentele vecine dupa cunoscuti. In acest moment deja visul se apropia de sfarsit si nu imi mai aduc aminte clar absolut nimic in afara de faptul ca sunt foarte incantat sa vad o persoana intr-un compartiment. Nu-mi mai aduc aminte cine era,desi stiu sigur ca era o persoana de sex feminin si nicidecum masculin si ca sunt extraordinar de fericit sa vad ca nu sunt singur in tren. (era chiar partea mea feminina materializata? :)):)) La naiba,chiar nu-mi mai aduc aminte nimic despre felul in care arata). Imi dau seama ca nu trebuie sa am incredere in nimeni,dar CEVA imi spune ca e de partea mea si i se intampla exact ce mi se intampla si mie. (si deseori in vise,CEVA e mai importrant decat ratiunea). Ultimul lucru pe care mi-l aduc aminte e acela ca imi dau seama ca in tren pot fi si mai multi in situatia noastra,si in felul acesta,ma gandesc la ce se putuse intampla. Fugeam de ceva/cineva,sau fugeam ca sa ne salvam? Se intamplase ceva cu familia mea,cu familiile noastre,sau cu orasul intreg? Nivelul de paranoia crescuse,dar usurarea ca nu eram singur imi adusese inapoi puterea de a gandi. Din pacate visul nu a mai continuat dupa aceste intrebari ,si orice as scrie in continuare ar fi o plasmuire. 
                      Interpretari,cu duiumul : trenul inseamna dorinta de a pune lucrurile in ordine,dar in cazul meu inseamna si problemele care ma inconjoara,pentru ca in a doua parte nu ma aflu in trenul potrivit. Prezenta telefonului semnifica nivelul de comunicare intre diferitele parti ale personalitatii. Sa visezi sfarsitul lumii (teoria la care ,mai mult sau mai putin,ajung eu la final) inseamna ca esti stresat peste masura in viata reala. Prezenta hainei reprezinta faptul ca esti o persoana care tinde sa-i protejeze pe ceilalti,dar poate semnifica si izolarea. Sa dormi/visezi intr-un vis inseamna ca problemele din viata cotidiana te depasesc. Sa ceri ajutorul,la fel ca si sentimentul de anxietate si paranoia reprezinta faptul ca te simti pierdut. Rosul e culoarea pasinii,a puterii,a agresivitatii,dar are si conotatii spirituale si emotionale. Prezenta rosului in vis inseamna ca imi dau seama de faptul ca deseori ma gandesc prea mult in loc sa actionez. Unul sau ambii parinti in vis releva faptul ca esti in cautare de sentimente simple,dar si teama ca ceva li s-ar putea intampla in viata reala. Covorul reprezinta ca ai descoperit un fel de a te proteja de cruzimile vietii. Iar fuga in sine reprezinta fuga de probleme.
 
                     Mai multe despre vise in general puteti gasi in carti de specialitate,in special Freud sau Jung,in filme care au ca tema suprarealismul (incercati cele de David Lynch sau Darren Aronofsky),si chiar in pictura suprarealista.