Fetisuri …

Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.
Advertisements

In trecere..

N-am mai scris de ceva vreme…

Nu imi mai vine si m-am cam saturat sa-mi expun frustrarile prin public.Nu ca as avea vreo jena in sensul asta, dar devin redundant.
Presedintii vin si pleaca, guvernele sunt remaniate, ministrii “executati” la TV, apoi vulcanii erup, norii ne acopera si apoi trec, cutremurele curma vieti si darama cladiri, oameni se tot nasc si cladiri se tot ridica.
Viata isi urmeaz cursul firesc, cu sau fara nervii mei de primavara……si apoi energia de orice natura ar fi ea, e scumpaaaa….ca dracu’ de scumpa!! De ce sa o consum aiurea?….mai ales cand vine vorba de energia produsa de propriul corp!
De vreo doua luni m-am reapucat de basket.Miza s-a transformat intr-un mic tel, care cu siguranta ca-l pot atinge dupa multe ore transpirate si multa,multa rabdare (aici am o problema). Pana data viitoare ………presedintii, cutremurele, vulcanii “vin si pleca”, iar viata isi urmeaza drumul ei firesc..
Salutare!

E greu ..

 .. cu oamenii.
Dar nu imposibil.
Daca pamantul e un regat cu siguranta oamenii sunt bijuteriile coroanei.
Cine se aseamana nu se aduna, nu poti judeca un om dupa cei ce il inconjoara, unii oameni sunt atat de nenorociti incat ii tin pe unii aproape doar pentru a face experimente pe ei.
Se poate spune ca cea mai simpla cale este cea mai buna. Dar cand nu esti un om simplu nu vei alege niciodata calea cea mai simpla, o vei exclude din start, de aceea uneori ai nevoie de oameni simpli langa tine, pentru mai multe sanse de reusita.
Totusi.. oamenii simpli.. in simplitatea lor comit uneori o mare greseala. Se lasa atrasi de o falsa maretie a oamenilor complicati, o maretie care este doar in capul lor.. cei complicati cu siguranta nu sunt mai buni. Dar nu asta ar fi o problema.. unii ba chiar ar numi`o evolutie.. greseala e cand incerci sa copiezi un lucru cu care nu ai nimic in comun si nu te reprezinta, pentru ca atunci vei da chix cu siguranta. Ca om simplu vei crede pentru cateva momente ca nu e atat de greu sa atingi un alt nivel si pentru cateva secunde te vei crede mai destept, mai frumos .. la drqu.. poate si mai bogat.. dar nu vei fi niciodata, pentru ca incercand sa imiti un comportament, un mod de viata sau un caracter diferit .. vei ajunge doar o copie .. oricat de buna copie vei fi .. nu vei conta niciodata, pentru ca la final tot o copie vei ramane.. poate arati la fel.. dar cusaturile tale vor ceda mai repede. Pana la urma e mai usor sa copiezi un caracter decat sa ti creezi unul propriu .. dar nu tot timpul e bine.
Asa e cu oamenii simpli .. la inceput daca le arati indiferenta vor fi si mai atrasi de tine, daca vei fi cu adevarat responsabil vei alege calea cea simpla.. vei incerca sa remediezi situatia asta indepartandu-i, dar atunci vor incepe sa te urasca.. si atunci ca om complicat ce esti vei face cea mai mare greseala din viata ta, vei incepe sa te indoiesti de tine insuti.. moment in care vei incerca sa le arati tainele lumii si sa le daruiesti toata cunoasterea ta.. bineinteles ca atata informatie complicata pentru mintile lor simple va fi la fel de daunatoare ca o raceala pentru un om fara sistem imunitar (ce comparatie urata.. e din cauza cartilor pe care le am citit recent.. )si atunci te vor crede ciudat si cu timpul se vor crede chiar mai destepti ca tine.
Dar stim cu totii adevarul pana la urma.
Asa se intampla ca in ultima saptamana.. din diverse motive am fost fericit si plin de energie.. e de la vreme sunt sigur.. sa ma vedeti cum ma plimb pe strazi seara in frig cu cafea ieftina si fierbinte intr`o mana si cu tigara in cealalta.Cand sunt fericit si glumesc inseamna ca nu`mi mai ajunge nimeni la nas.. si ca prin orice lucru spus incerc sa mi arat superioritatea.. nu’i asa prietene ??
Cand sunt fericit si ma simt bine langa oameni in care am incredere si la care tin.. inseamna ca e zborul dinaintea caderii .. nu’i asa vecina ??
In alta ordine de idei m’am jurat ca nu o sa mai scriu articole atat de lungi .. stiu ca unora nu le vine sa citeasca ceva cand vad “ditamai matzul” .. sincer si eu ma numar printre ei 🙂 .. dar ma las furat de idei .. si uite ce iese… cei putini care apreciaza isi pot sacrifica globul ocular cateva minute pentru cativa ani de stimulare intelectuala .. nu`i asa ? 😀

Bafta multa in tot ce faceti. Astept de la orice cititor provocare intelectuala.. m’am hotarat sa incep sa raspund la comenturi.. ;))