Fetisuri …

Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.

In trecere..

N-am mai scris de ceva vreme…

Nu imi mai vine si m-am cam saturat sa-mi expun frustrarile prin public.Nu ca as avea vreo jena in sensul asta, dar devin redundant.
Presedintii vin si pleaca, guvernele sunt remaniate, ministrii “executati” la TV, apoi vulcanii erup, norii ne acopera si apoi trec, cutremurele curma vieti si darama cladiri, oameni se tot nasc si cladiri se tot ridica.
Viata isi urmeaz cursul firesc, cu sau fara nervii mei de primavara……si apoi energia de orice natura ar fi ea, e scumpaaaa….ca dracu’ de scumpa!! De ce sa o consum aiurea?….mai ales cand vine vorba de energia produsa de propriul corp!
De vreo doua luni m-am reapucat de basket.Miza s-a transformat intr-un mic tel, care cu siguranta ca-l pot atinge dupa multe ore transpirate si multa,multa rabdare (aici am o problema). Pana data viitoare ………presedintii, cutremurele, vulcanii “vin si pleca”, iar viata isi urmeaza drumul ei firesc..
Salutare!

Sarbatori Fericite!!

Sunt atat de neconventional incat scriu rar despre evenimentele curente, poate pentru ca despre prezent scriu toti si se scriu multe, de aceea atunci cand totusi ma incumet sa o fac imi iese totul atat de diferit..

Tin minte.. ca nu de mult imi placea Craciunul.. dar spiritul acestei sarbatori a fost distrus in ochii mei de, ironic, oamenii care’l sarbatoresc.

Unii se afunda intr`o ipocrizie iesita din comun.. ii vezi cum in fiecare an, la mijlocul lui decembrie incep sa se transforme. Nu`si dau seama de prefacatoria de care dau dovada, nenorociti falsi.. trec luni intregi si nu vorbesc cu tine, dar acum simt nevoia sa’ti dea un sms, simt nevoia sa’ti zambeasca fals si sa’ti ofere drept cadou cate un produs cu intentii artistice dar de foarte prost gust. Nu ne’am vazut mai tot anul si acum vrei tu sa’mi demonstrezi mie ca esti “generos” sau ca te`ai “gandit” la mine.. macar fa o intr`un mod cat mai simplu.. fa’ti timp si intalneste`te cu mine, strange`mi mana, pupa`mi obrazul sau imbratiseaza`ma .. nu vreau puloverul tau, ieftin si de proasta calitate, nu vreau sa primesc massu’ sau sms`ul tau cu o urare copiata de pe nu stiu ce website.. pentru ca intentia chiar NU conteaza.. nu’ti bate joc.. daca vrei sa faci ceva, fa o pentru ca vrei din suflet, nu pentru ca “asa e frumos” sau ai vreo obligatie..
Nu inteleg de ce unora le trebuie o sarbatoare ca sa fie buni, de ce va trebuie o sarbatoare ca sa va sunati rudele si prietenii sau sa va faceti cadouri ?! .. daca vrei sa faci asta o poti face oricand, nu’ti trebuie ca motivatie nu stiu ce traditie..
Imi aduc aminte acum cateva luni, dupa ce am lipsit cateva zile din peisaj .. am constatat ca multi au crezut ca pur si simplu printr`un numar de magie am disparut si ca n ‘am existat niciodata. Majoritatea cunostintelor cu care umblasem luni intregi, facusem gratare impreuna, bausem prin cluburi si parcuri, impartisem mancare din aceeasi farfurie, impartisem zile de dimineata pana seara si nopti pana dimineata au crezut ca pur si simplu nu mai sunt. Adica ne o ardem o luna impreuna si dupa cateva zile nu incerci sa vezi ce se intampla cu mine si mi dai un sms de craciun ?! Ai mancat la mine in bucatarie .. si te’ai imbatat la mine pe canapea dar cand nu am mai fost, nu am mai fost si gata ? M’a inghitit negura timpului si nu mai exist ?!

Mai sunt si altii care urasc Craciunul.. unii chiar au motive.. si sechele .. restu sunt niste idioti, niste “grinch wannabes” niste asa zisi razvratiti cu o propaganda anti craciun penibila care nu se bazeaza pe nimic.. cand ii intrebi de ce nu’ti place.. scutura din umeri mirati.. cred ca unii au o dorinta fundamentala sa fie prosti.
Stati departe va rog ! Nu vreau sa sara prostie din voi pe noua mea sapca scumpa.

Cat despre mine.. adevarat sunt, lucruri adevarate fac.
Daca vreau sa ti urez ceva.. am s`o fac din suflet, imi place ca fiecare urare plecata de la mine sa fie speciala, sa fie personalizata pentru destinatar, si nu.. nu am sa’ti raspund doar din obligatie..

Mai intai sa mi faca mie placere.. si dup’aia mai vedem..

Eu Gaby. Tu tot maimuta.

Pentru ca sunt genul de om care de`abia asteapta orice fel de discutie cu oricine doar de dragul de a se contrazice si de a mai face ca timpul sa treaca. Pentru ca mi`am dat semintele la schimb cu tastatura, filosofiile din fata scarii pe filosofiile online. Pentru ca am evoluat.
Evident vremurile se schimba, ne putem schimba si noi . Tehnologia a intrat in tot.

Locul De Joaca…

Pentru  mine locul de joaca a fost insasi strada. Acum 7-8 ani strada era plina,era vie,se contopise cu baietii zgomotosi care injurau cand cineva rata o lovitura de colt,cand mai faceau o greseala la tenisul cu piciorul sau cand planuiau vreo noua ofensiva impotriva unui “clan” advers. Viata era mult mai simpla atunci,nu aveam calculatoare iar scoala nu ne prea preocupa,caci daca o lasam in pace obisnuia sa ne intoarca favorul. Mult mai inocenti atunci,abia asteptam cu totii venirea diminetii,ca sa ne adunam iarasi pe strada. Pe cand acum doar prinderea unei diminetii e ceva rar pentru mine 🙂
Eram multi. Eu aveam parul mult mai lung decat il am acum,dar zau ca nu stiam daca aratam ridicol sau nu,pentru ca pur si simplu nu ma uitasem niciodata in oglinda (cu atentie). Claudiu,sau mai pe scurt Bica,era cel mai vechi “rezident”,si locuia foarte aproape. Era poreclit de catre vecini “castravete”,”skeleton” si toate cele,deci greutatea sa era de-a dreptul impresionanta. Era un copil bolnavicios,cu un tata alcoolic,dar foarte inteligent. (tatal,nu fiul). Bica a fost exmatriculat din clasa lui dupa numai un an de scoala. :)):)) Ce am apreciat intotdeauna la el,pe langa multe lucruri pe care i le-am reprosat si pentru care am ajuns sa ne si batem (cruzimea lui fiind undeva in top) a fost faptul ca intotdeauna avea ceva de zis,ca nu era impresionat deloc de ce ziceau altii despre el si ca putea “executa” o intreaga echipa la fotbal de unul singur. Bica nu se dadea in laturi nici de la batai,si victoriile sale se datorau mai ales faptului ca impunea respect si ca lupta se incheia deseori inainte de a incepe. Bica arunca un pumn in fata respectivului,sau in stomac,si toate redeveneau ca la inceput. Imi amintesc cearta pe care am avut-o cu el acum multi ani,si cum timp de o saptamana nu am facut nimic decat sa ne injuram reciproc si sa cautam sa ne inspaimantam cu cine stie ce,pana cand probabil am atins o coarda sensibila si mi-a trantit replica :”O sa vezi tu,tot tu o sa vii la mine la poarta si-o sa ma strigi sa-ti ceri scuze!”. 
Era prima oara cand il auzeam spunand asa ceva,dar a avut dreptate.  In ziua urmatoare practic l-am implorat sa redevenim prieteni,iar in curand a ajuns sa ma respecte si el dupa ce a realizat ca eram un portar redutabil. De altfel,porecla mea printre acesti tovarasi de joaca a fost intotdeauna Tamaie,din cauza ca prima partida de fotbal in compania lor am jucat-o execrabil. Iarasi imi amintesc ziua in care m-am dus la ei si le-am cerut sa nu imi mai zica Tamaie,ci Michelangelo. Raspunsul a fost “Bine,Tamaie.” :)))
Al doilea ca vechime era Dragos,poreclit “Dragonu’ ” sau “Shogo”,”Shoggy” sau alte variatii. Cel mai inalt si cel mai calm dintre toti,nu-mi amintesc vreo bataie in care sa se fi bagat,desi probabil au existat:)). Dragos era remarcabil pentru ca avea niste picioroange uriase pentru care a primit deseori replica “HOOO,’re-al dreacu de cal!” atunci cand se lungea si reusea sa deposedeze pe cineva. Dragos era si cel mai bun “lunetist”,adica rareori rata un sut de la distanta. Iar daca trebuia sa arunce cu piatra la tinta,era vai si-amar de biata tinta