Fetisuri …


Pentru pacea mea sufletească, vă rog să aveţi răbdare a vă plimba pe câmpii pe care i-am batut în acest mic articol.
Când puterea socială a construit următoarea etapă în evoluţia comunităţilor, oraşele, a pus în ele tot ce avea ea de dat şi multe din lucrurile acumulate până atunci. Unele s-au pierdut, altele s-au schimbat sau au apărut lucruri noi. Ritualuri, norme, tradiţii, cutume şi alte elemente culturale, formează bruma ce defineşte un oraş ca fiind altceva decât un conglomerat de construcţii si indivizi.
Ştiinţele alcătuiesc un sistem fără de care oraşul nu ar putea trăi. Matematica, fizica, arhitectura, economia, chimia, biologia, medicina etc, toate interacţionează şi se integrează în acelaşi sistem cultural pentru a conferi oraşului mediul propice propriei dezvoltări.Peste toate, există ceea ce eu numesc, neştiinţific, un “suflet al oraşului”. Mixtura de valori difuze, ritualuri puternic înrădăcinate, arhitectură, producţie culturală şi istorie, ce imi inspiră un anumit sentiment străns legat de ceva-ul imperceptibil al oraşului respectiv.
Cei ce îl simt au înţeles deja despre ce vorbesc.
Acum trăiesc într-un oraş fără suflet, lucru pe care nu îl credeam posibil. Un oraş nu neapărat urât, interesant. Un maldăr de beton, carne şi benzină arsă, fără suflu, mecanic şi rece. Un oraş însorit, plin de muşte ,unde oamenii trăiesc decent şi fără prea multe griji – nici pentru ei, nici în general.
Cauze ştiinţifice aş putea expune şi explica fără prea mari dificultăţi: de la lipsa unei istorii care să-i permită să-şi cristalizeze ceea ce ar forma sufletul său, până la poziţionarea sa într-o societate ce nu îşi poate găsi identitatea naţională, ce nici măcar nu îşi pune această problemă.
Totuşi, am remarcat ceva straniu. Scaunele. Peste tot prin acest oraş sunt scaune. Pe străzi, pe plajă, în curţile şcolilor, în faţa magazinelor, pe şantierele de construcţii. Incredibil este faptul că multe dintre ele nu pot fi folosite sau sunt puse în cele mai ciudate poziţii posibile. Iar oameni stând pe un scaun în mijlocul străzii nu am văzut.
Poate acest oraş se luptă să-şi găsească sufletul într-un sedentarism ce aduce cu o adâncă letargie. O bucată de beton şi una de carne, stând faţă în faţă şi privindu-se de pe două scaune fără picioare. Poate germenii următoarei etape din istoria omenirii se găsesc sub picioarele unui scaun fără spătar.
Sau poate, într-un modernism pierdut în vulgaritate şi instinctualism, ascunse în spatele zidului de formalism şi proceduralism, scaunele sunt doar fetişul unui nebun refugiat într-un fel de cinism mediteranean.
Advertisements

2 Comments (+add yours?)

  1. alinne IOANA
    May 05, 2010 @ 20:55:18

    ciudat :))

    Reply

  2. Alexandru
    Sep 08, 2010 @ 08:39:34

    foarte ciudat :)))
    dar sa stii k imi place 😀

    Reply

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: