Locul De Joaca…


Pentru  mine locul de joaca a fost insasi strada. Acum 7-8 ani strada era plina,era vie,se contopise cu baietii zgomotosi care injurau cand cineva rata o lovitura de colt,cand mai faceau o greseala la tenisul cu piciorul sau cand planuiau vreo noua ofensiva impotriva unui “clan” advers. Viata era mult mai simpla atunci,nu aveam calculatoare iar scoala nu ne prea preocupa,caci daca o lasam in pace obisnuia sa ne intoarca favorul. Mult mai inocenti atunci,abia asteptam cu totii venirea diminetii,ca sa ne adunam iarasi pe strada. Pe cand acum doar prinderea unei diminetii e ceva rar pentru mine 🙂
Eram multi. Eu aveam parul mult mai lung decat il am acum,dar zau ca nu stiam daca aratam ridicol sau nu,pentru ca pur si simplu nu ma uitasem niciodata in oglinda (cu atentie). Claudiu,sau mai pe scurt Bica,era cel mai vechi “rezident”,si locuia foarte aproape. Era poreclit de catre vecini “castravete”,”skeleton” si toate cele,deci greutatea sa era de-a dreptul impresionanta. Era un copil bolnavicios,cu un tata alcoolic,dar foarte inteligent. (tatal,nu fiul). Bica a fost exmatriculat din clasa lui dupa numai un an de scoala. :)):)) Ce am apreciat intotdeauna la el,pe langa multe lucruri pe care i le-am reprosat si pentru care am ajuns sa ne si batem (cruzimea lui fiind undeva in top) a fost faptul ca intotdeauna avea ceva de zis,ca nu era impresionat deloc de ce ziceau altii despre el si ca putea “executa” o intreaga echipa la fotbal de unul singur. Bica nu se dadea in laturi nici de la batai,si victoriile sale se datorau mai ales faptului ca impunea respect si ca lupta se incheia deseori inainte de a incepe. Bica arunca un pumn in fata respectivului,sau in stomac,si toate redeveneau ca la inceput. Imi amintesc cearta pe care am avut-o cu el acum multi ani,si cum timp de o saptamana nu am facut nimic decat sa ne injuram reciproc si sa cautam sa ne inspaimantam cu cine stie ce,pana cand probabil am atins o coarda sensibila si mi-a trantit replica :”O sa vezi tu,tot tu o sa vii la mine la poarta si-o sa ma strigi sa-ti ceri scuze!”. 
Era prima oara cand il auzeam spunand asa ceva,dar a avut dreptate.  In ziua urmatoare practic l-am implorat sa redevenim prieteni,iar in curand a ajuns sa ma respecte si el dupa ce a realizat ca eram un portar redutabil. De altfel,porecla mea printre acesti tovarasi de joaca a fost intotdeauna Tamaie,din cauza ca prima partida de fotbal in compania lor am jucat-o execrabil. Iarasi imi amintesc ziua in care m-am dus la ei si le-am cerut sa nu imi mai zica Tamaie,ci Michelangelo. Raspunsul a fost “Bine,Tamaie.” :)))
Al doilea ca vechime era Dragos,poreclit “Dragonu’ ” sau “Shogo”,”Shoggy” sau alte variatii. Cel mai inalt si cel mai calm dintre toti,nu-mi amintesc vreo bataie in care sa se fi bagat,desi probabil au existat:)). Dragos era remarcabil pentru ca avea niste picioroange uriase pentru care a primit deseori replica “HOOO,’re-al dreacu de cal!” atunci cand se lungea si reusea sa deposedeze pe cineva. Dragos era si cel mai bun “lunetist”,adica rareori rata un sut de la distanta. Iar daca trebuia sa arunce cu piatra la tinta,era vai si-amar de biata tinta
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: